Gabriel Liiceanu

“Parte dintre nenorocirile care pândesc un cuplu în ziua de astăzi se datorează în mare măsură confuziei
dintre iubire și ceea ce Hegel a numit „iubirea juridic-etică”, căsătoria adică. De-a lungul istoriei căsătoriei,
societatea a ajuns să regleze din afară ceea ce, ca intim, ar fi pretins doar un reglaj interior. Căsătoria, cu toate
ritualurile pe care ea le implică - culminând cu ceea ce a devenit astăzi o „nuntă cu dar” -, este varianta ce mai nerușinată prin care ceilalți năvălesc în existența ta, contribuie material la nașterea „fericirii” tale și sfârșesc prin a-ți intra în pat. Debutând din capul locului ca afacere („darul” în bani face parte din deliciile de debut ale căsniciei
și induce în aceasta ideea unei trăinicii pe baze materiale) cuplul face un legământ nescris cu societatea că se va conforma exigențelor ei. (...)
Tot ceea ce trebuie făcut pentru a consfinți cuplul ca atare ucide ceea ce ar fi trebuit să se petreacă spontan și face ca energiile consumate în numele lui în viața publică să lase loc, în intimitate, unui vid pe măsură și plictisului infinit.”
― Gabriel Liiceanu, Scrisori către fiul meu