What do you think?
Rate this book
The Tenant of Wildfell Hall Volume II [EasyRead Edition]
"The Tenant of Wildfell Hall" is a novel about the suffering of one woman living in an unhappy marriage, and Bronte uses that story to display the harassment of women of that time trapped in unequal relationships. The character development is very strong and realistic, and the dialogue of the novel is very powerful.
320 pages, Paperback
First published June 1, 1848
93 people want to read
About the author
Anne Brontë
650 books3,803 followersAnne Brontë was an English novelist and poet, the youngest member of the Brontë literary family. Anne's two novels, written in a sharp and ironic style, are completely different from the romanticism followed by her sisters, Emily Brontë and Charlotte Brontë. She wrote in a realistic, rather than a romantic style. Mainly because the re-publication of The Tenant of Wildfell Hall was prevented by Charlotte Brontë after Anne's death, she is less known than her sisters. However, her novels, like those of her sisters, have become classics of English literature.
The daughter of a poor Irish clergyman in the Church of England, Anne Brontë lived most of her life with her family at the parish of Haworth on the Yorkshire moors. In Elizabeth Gaskell's biography, Anne's father remembered her as precocious, reporting that once, when she was four years old, in reply to his question about what a child most wanted, she answered: "age and experience".
During her life Anne was particularly close to Emily. When Charlotte's friend Ellen Nussey visited Haworth in 1833, she reported that Emily and Anne were "like twins", "inseparable companions". Together they created imaginary world Gondal after they broke up from Charlotte and Branwell who created another imaginary world – Angria.
For a couple of years she went to a boarding school. At the age of 19 she left Haworth and worked as a governess between 1839 and 1845.
After leaving her teaching position, she fulfilled her literary ambitions. She wrote a volume of poetry with her sisters (Poems by Currer, Ellis, and Acton Bell, 1846) and two novels. Agnes Grey, based upon her experiences as a governess, was published in 1847. Her second and last novel, The Tenant of Wildfell Hall, which is considered to be one of the first sustained feminist novels, appeared in 1848 and was an instant, phenomenal success; within six weeks it was sold out.
The Tenant of Wildfell Hall is perhaps the most shocking of the Brontës' novels. In seeking to present the truth in literature, Anne's depiction of alcoholism and debauchery was profoundly disturbing to 19th-century sensibilities. Helen Graham, the tenant of the title, intrigues Gilbert Markham and gradually she reveals her past as an artist and wife of the dissipated Arthur Huntingdon. The book's brilliance lies in its revelation of the position of women at the time, and its multi-layered plot.
Her sister Emily's death on 19 December 1848 deeply affected Anne and her grief undermined her physical health. Over Christmas, Anne caught influenza. Her symptoms intensified, and in early January, her father sent for a Leeds physician, who diagnosed her condition as consumption, and intimated that it was quite advanced leaving little hope of recovery. Anne met the news with characteristic determination and self-control.
Unlike Emily, Anne took all the recommended medicines, and responded to the advice she was given. That same month she wrote her last poem, " A dreadful darkness closes in", in which she deals with being terminally ill.
In February 1849, Anne decided to make a return visit to Scarborough in the hope that the change of location and fresh sea air might initiate a recovery. However, it was clear that she had little strength left.
Dying, Anne expressed her love and concern for Ellen and Charlotte, and seeing Charlotte's distress, whispered to her to "take courage". Conscious and calm, Anne died at about two o'clock in the afternoon, Monday, 28 May 1849.
The daughter of a poor Irish clergyman in the Church of England, Anne Brontë lived most of her life with her family at the parish of Haworth on the Yorkshire moors. In Elizabeth Gaskell's biography, Anne's father remembered her as precocious, reporting that once, when she was four years old, in reply to his question about what a child most wanted, she answered: "age and experience".
During her life Anne was particularly close to Emily. When Charlotte's friend Ellen Nussey visited Haworth in 1833, she reported that Emily and Anne were "like twins", "inseparable companions". Together they created imaginary world Gondal after they broke up from Charlotte and Branwell who created another imaginary world – Angria.
For a couple of years she went to a boarding school. At the age of 19 she left Haworth and worked as a governess between 1839 and 1845.
After leaving her teaching position, she fulfilled her literary ambitions. She wrote a volume of poetry with her sisters (Poems by Currer, Ellis, and Acton Bell, 1846) and two novels. Agnes Grey, based upon her experiences as a governess, was published in 1847. Her second and last novel, The Tenant of Wildfell Hall, which is considered to be one of the first sustained feminist novels, appeared in 1848 and was an instant, phenomenal success; within six weeks it was sold out.
The Tenant of Wildfell Hall is perhaps the most shocking of the Brontës' novels. In seeking to present the truth in literature, Anne's depiction of alcoholism and debauchery was profoundly disturbing to 19th-century sensibilities. Helen Graham, the tenant of the title, intrigues Gilbert Markham and gradually she reveals her past as an artist and wife of the dissipated Arthur Huntingdon. The book's brilliance lies in its revelation of the position of women at the time, and its multi-layered plot.
Her sister Emily's death on 19 December 1848 deeply affected Anne and her grief undermined her physical health. Over Christmas, Anne caught influenza. Her symptoms intensified, and in early January, her father sent for a Leeds physician, who diagnosed her condition as consumption, and intimated that it was quite advanced leaving little hope of recovery. Anne met the news with characteristic determination and self-control.
Unlike Emily, Anne took all the recommended medicines, and responded to the advice she was given. That same month she wrote her last poem, " A dreadful darkness closes in", in which she deals with being terminally ill.
In February 1849, Anne decided to make a return visit to Scarborough in the hope that the change of location and fresh sea air might initiate a recovery. However, it was clear that she had little strength left.
Dying, Anne expressed her love and concern for Ellen and Charlotte, and seeing Charlotte's distress, whispered to her to "take courage". Conscious and calm, Anne died at about two o'clock in the afternoon, Monday, 28 May 1849.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 5 of 5 reviews
February 20, 2017
Drama tinerei Helen Huntingdon continua. In acest al doilea volum, relatiile dintre cei doi soti se deterioreaza pe masura ce Arthur Huntingdon se deda unei vieti dezordonate, cu petreceri si multa bautura, alaturi de prietenii lui depravati.Viata lui Arthur se desfasoara intre drumurile la Londra, unde dispare cu lunile si intoarcerea la sotia sa.Parca nefiind de ajuns stilul de viata pe care o duce, Arthur are o relatie cu Annabelle, sotia lordului Lowborough.
Pentru ca sotul ei depaseste orice limite, invatandu-si fragedul copil sa bea si sa aiba un limbaj urat, tanara Helen isi face un plan de evadare din aceasta viata imposibila pe care o duce la conacul din Grassdale.
Dar Arthur afla de acest plan din paginile jurnalului ei , zadarnicindu-i-l prin confiscarea banilor si bijuteriilor pregatite in acest scop.
In cele din urma planul lui Helen reuseste si astfel ajunge incognito in conacul de la Wildfell Hall, care apartinuse familiei ei.
Terminand de citit trista poveste a lui Helen, Gilbert ii declara ca o va astepta cat va fi nevoie, pana se va elibera de sotul ei.In lunile ce urmeaza, Gilbert Markham, reia relatiile de prietenie cu Lawrence, afland din paginile jurnalului ca acesta este fratele Helenei.
Helen se intoarce la Grassdale, pentru a-si ingriji sotul care este foarte bolnav.Boala nu poate fi invinsa, pentru ca el isi reia proastele obiceiuri si in cele din urma moare.
Gilbert care spera un astfel de deznodamant, isi pierde curajul de a o curta pe Helen, intrucat statutul ei se schimbase. Nu mai era chiriasa saraca de la Wildfell Hall, care traia din pictura ci o tanara nobila, mostenitoare a conacului de la Grassdale dar si a proprietatii de la Staningley, lasata de unchiul ei.
Dar sentimentele lui nu pot fi invinse asa de usor.Dupa un drum lung si obositor Gilbert ajunge la poarta conacului de la Staningley dar nu are curaj sa intre.
Helen, alaturi de micul Arthur si matusa ei, apare la timp , invitandu-l in casa. Cei doi isi marturisesc sentimentele , urmand ca in cateva luni sa se casatoreasca.Vor trai pe frumoasa proprietate de la Staningley, bucurandu-se unul de celalalt si totodata de copii pe care ii au impreuna.
Este demna de admiratie stapanirea de sine de care da dovada eroina principala a romanului, demnitatea ei , puterea si curajul de a depasi situatia grea in care se afla.
Pe de alta parte sotul ei este un personaj de-a dreptul nesuferit.Un om de nimic, plin de sine, care crede ca totul i se cuvine, dar el nu trebuie sa dea nimic intr-o relatie, simpla lui prezenta fiind un privilegiu.Este o manifestare obisnuita a epocii in care traiesc cei doi , o epoca in care femeia trebuia sa se supuna neconditionat sotului ei.
Pentru ca sotul ei depaseste orice limite, invatandu-si fragedul copil sa bea si sa aiba un limbaj urat, tanara Helen isi face un plan de evadare din aceasta viata imposibila pe care o duce la conacul din Grassdale.
Dar Arthur afla de acest plan din paginile jurnalului ei , zadarnicindu-i-l prin confiscarea banilor si bijuteriilor pregatite in acest scop.
In cele din urma planul lui Helen reuseste si astfel ajunge incognito in conacul de la Wildfell Hall, care apartinuse familiei ei.
Terminand de citit trista poveste a lui Helen, Gilbert ii declara ca o va astepta cat va fi nevoie, pana se va elibera de sotul ei.In lunile ce urmeaza, Gilbert Markham, reia relatiile de prietenie cu Lawrence, afland din paginile jurnalului ca acesta este fratele Helenei.
Helen se intoarce la Grassdale, pentru a-si ingriji sotul care este foarte bolnav.Boala nu poate fi invinsa, pentru ca el isi reia proastele obiceiuri si in cele din urma moare.
Gilbert care spera un astfel de deznodamant, isi pierde curajul de a o curta pe Helen, intrucat statutul ei se schimbase. Nu mai era chiriasa saraca de la Wildfell Hall, care traia din pictura ci o tanara nobila, mostenitoare a conacului de la Grassdale dar si a proprietatii de la Staningley, lasata de unchiul ei.
Dar sentimentele lui nu pot fi invinse asa de usor.Dupa un drum lung si obositor Gilbert ajunge la poarta conacului de la Staningley dar nu are curaj sa intre.
Helen, alaturi de micul Arthur si matusa ei, apare la timp , invitandu-l in casa. Cei doi isi marturisesc sentimentele , urmand ca in cateva luni sa se casatoreasca.Vor trai pe frumoasa proprietate de la Staningley, bucurandu-se unul de celalalt si totodata de copii pe care ii au impreuna.
Este demna de admiratie stapanirea de sine de care da dovada eroina principala a romanului, demnitatea ei , puterea si curajul de a depasi situatia grea in care se afla.
Pe de alta parte sotul ei este un personaj de-a dreptul nesuferit.Un om de nimic, plin de sine, care crede ca totul i se cuvine, dar el nu trebuie sa dea nimic intr-o relatie, simpla lui prezenta fiind un privilegiu.Este o manifestare obisnuita a epocii in care traiesc cei doi , o epoca in care femeia trebuia sa se supuna neconditionat sotului ei.
January 18, 2020
Mi s-a făcut așa o poftă de clasici!
"(...); căci s-ar părea că omul cît trăiește tot speră."
"- Dar șahiștii sînt atît de puțin sociabili, am obiectat eu. Ei nu știu să țină tovărășie altcuiva decît lor înșiși."
"- Dumnezeu ne va judeca după propriile noastre gînduri și fapte nu după ce zic alții despre noi."
"(...); căci s-ar părea că omul cît trăiește tot speră."
"- Dar șahiștii sînt atît de puțin sociabili, am obiectat eu. Ei nu știu să țină tovărășie altcuiva decît lor înșiși."
"- Dumnezeu ne va judeca după propriile noastre gînduri și fapte nu după ce zic alții despre noi."
September 16, 2016
A ousadia de escrever sobre uma mulher (Helen) que toma decisões sobre o rumo do seu casamento infeliz , numa época de casamentos arranjados, fez esse livro ser não recomendado para mulheres no século 19. Essa história de que o amor vai mudar ele. Humm...No way!
May 28, 2019
This was so stressful! I am not sure which fate would be worse. To be the character Anne Bronte loves and admires or the one she finds disgraceful. She shows no mercy.
March 23, 2022
AU TRECUT PATRU LUNI chinuitoare, alternând între îngrijorare profundă, disperare şi indignare; milă pentru el şi milă pentru mine. Pe de altă parte, în tot acest timp, n-am fost chiar lipsită de orice consolare; îl aveam pe scumpul meu micuţ nevinovat. Dar până şi această consolare era întinată şi înveninată de gândul care se încăpăţâna să-mi stăruie în minte: „Cum îl voi putea învăţa să-şi recapete tatăl şi totuşi să evite să ia exemplu de la el?”
Mi-am amintit însă că într-un fel îmi adusesem singură pe cap toate aceste necazuri, de bunăvoia mea. Aşadar, m-am hotărât să le îndur fără să tremur. Totodată mi-am pus în gând să nu mă las pradă durerii din pricina păcatelor altcuiva şi m-am străduit să mă distrez pe măsura posibilităţilor. În afară de tovărăşia copilului meu şi a scumpei şi credincioasei mele Rachel, care, evident, îmi ghicea suferinţele şi mă compătimea, deşi era prea discretă ca să se refere vreodată la ele – aveam cărţile şl uneltele de desen şi pictură, treburile gospodăriei de care trebuia să mă ocup, ca şi de situaţia şi bunăstarea bieţilor dijmaşi şi lucrători de pe moşia lui Arthur. Şi uneori căutam şi găseam o distracţie în tovărăşia tinerei mele prietene Esther Hargrave. Din când în când mă duceam călare la ea şi de vreo două ori am poftit-o să petreacă ziua cu mine la conac. Doamna Hargrave n-a plecat la Londra în sezonul acela: neavând nici o fiică de măritat, a socotit că e mai bine să rămână acasă şi să facă economie. Şi – adevărată minune – Walter a venit el la ea la primele zile ale lui iunie şi a stat până aproape de sfârşitul lui august.
Prima dată l-am văzut într-o seară blândă şi caldă, când mă plimbam prin parc cu micuţul Arthur şi cu Rachel care este deopotrivă dădacă, guvernantă şi cameristă. Dată fiind viaţa mea izolată şi deprinderea de a fi suficient de activă, n-am nevoie decât de prea puţină îngrijire şi cum ea fusese dădaca mea şi tânjea să joace acelaşi rol pe lângă copilul meu, şi fiind pe deasupra şi atât de vrednică de încredere, am preferat să-i las pe mână preţiosul odor (punând sub ordinele ei şi o fată la copil), decât să angajez o altă slujnică. Pe lângă asta, era şi o economie. De când am luat cunoştinţă de situaţia afacerilor Iul Arthur, am învăţat să acord destulă importanţă acestui lucru. Pentru că, după propria mea dorinţă, mai tot venitul pe care-l aduce averea mea este destinat, pe ani de zile de aici înainte, acoperirii datoriilor lui, şi e pur şi simplu inimaginabil cât de mulţi bani izbuteşte să risipească el la Londra.
Mi-am amintit însă că într-un fel îmi adusesem singură pe cap toate aceste necazuri, de bunăvoia mea. Aşadar, m-am hotărât să le îndur fără să tremur. Totodată mi-am pus în gând să nu mă las pradă durerii din pricina păcatelor altcuiva şi m-am străduit să mă distrez pe măsura posibilităţilor. În afară de tovărăşia copilului meu şi a scumpei şi credincioasei mele Rachel, care, evident, îmi ghicea suferinţele şi mă compătimea, deşi era prea discretă ca să se refere vreodată la ele – aveam cărţile şl uneltele de desen şi pictură, treburile gospodăriei de care trebuia să mă ocup, ca şi de situaţia şi bunăstarea bieţilor dijmaşi şi lucrători de pe moşia lui Arthur. Şi uneori căutam şi găseam o distracţie în tovărăşia tinerei mele prietene Esther Hargrave. Din când în când mă duceam călare la ea şi de vreo două ori am poftit-o să petreacă ziua cu mine la conac. Doamna Hargrave n-a plecat la Londra în sezonul acela: neavând nici o fiică de măritat, a socotit că e mai bine să rămână acasă şi să facă economie. Şi – adevărată minune – Walter a venit el la ea la primele zile ale lui iunie şi a stat până aproape de sfârşitul lui august.
Prima dată l-am văzut într-o seară blândă şi caldă, când mă plimbam prin parc cu micuţul Arthur şi cu Rachel care este deopotrivă dădacă, guvernantă şi cameristă. Dată fiind viaţa mea izolată şi deprinderea de a fi suficient de activă, n-am nevoie decât de prea puţină îngrijire şi cum ea fusese dădaca mea şi tânjea să joace acelaşi rol pe lângă copilul meu, şi fiind pe deasupra şi atât de vrednică de încredere, am preferat să-i las pe mână preţiosul odor (punând sub ordinele ei şi o fată la copil), decât să angajez o altă slujnică. Pe lângă asta, era şi o economie. De când am luat cunoştinţă de situaţia afacerilor Iul Arthur, am învăţat să acord destulă importanţă acestui lucru. Pentru că, după propria mea dorinţă, mai tot venitul pe care-l aduce averea mea este destinat, pe ani de zile de aici înainte, acoperirii datoriilor lui, şi e pur şi simplu inimaginabil cât de mulţi bani izbuteşte să risipească el la Londra.
Displaying 1 - 5 of 5 reviews