Crizele de după criză. O lume fără busolă și fără hegemon

by Paul Dobrescu

După prăbuşirea pe care a reprezentat-o criza, după anii de evoluţie economică lentă care i-au urmat, dezvoltarea va deveni obiectivul detaşat al perioadei care vine. Globalizarea poate construi o serie de premise ale dezvoltării, dar nu poate asigura şi dezvoltarea propriu-zisă. Corporaţiile? Corporaţiile vin şi pleacă. Ele pot crea „insule“ ale dezvoltării; problema este cine reuneşte toate acest „insule“, cine construieşte perspectiva? Să nu ne amăgim! Avem de-a face cu o adevărată mutaţie. Dezvoltarea va reprezenta principala unitate de măsură a unei bune guvernări şi va da seamă de vrednicia statului. Stat–dezvoltare este noul tandem care va domina viaţa şi relaţiile internaţionale ale lumii. Criza recentă a avut un impact masiv asupra relaţiilor şi ordinii internaţionale. Globul pare că a intrat în trepidaţii, iar „indisciplina geopolitică“ este caracteristica noii vieţi planetare. Parcă nimeni nu mai este mulţumit cu situaţia actuală şi toată lumea ar dori să înceapă o „nouă partidă de şah geopolitic“. La nivelul actorilor globali importanţi, nimeni nu este prea puternic pentru a domina şi nimeni nu este prea slab pentru a se lăsa dominat.

Paul Dobrescu este profesor la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, București. De-a lungul carierei sale academice, a fost preocupat să descifreze procese definitorii ale lumii contemporane, cum ar fi evoluția globalizării, ridicarea lumii emergente, reaşezarea puterilor globale. A publicat numeroase lucrări de geopolitică, sociologie politică şi comunicare, între care amintim: Mass media, puterea fără contraputere (2002, în colaborare), Geopolitica (2003), Istoria comunicării (2007, în colaborare), Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane (2010), Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente (2013, distinsă cu premiul Henri H. Stahl al Academiei Române), Lumea cu două viteze. Puterile emergente şi ţările dezvoltate (2013), La ruse de la mondialisation (L’Harmattan, 2015).

368 pages, Paperback

Published May 1, 2016

Reviews

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Crizele au și ele viclenia lor: te absorb, te bombardează cu evenimente, cu creșteri și descreșteri, disponibilizări, falimente, incertitudini și îți lasă puțin timp de gândire pentru ceea ce urmează după trecerea crizei. Suntem tentați să credem că, după încheierea crizei, se vor încheia și necazurile. Cel puțin de această dată, vom fi confruntați cu toate problemele cronicizate dinainte de criză – demografice, ecologice, sociale –, la care se adaugă cele generate sau amplificate de criză. Prin urmare, realist și aplicat ar fi să vorbim deja despre „crizele de după criză“. Mai ales că nu este suficient să le cunoaștem și să le prevedem. Viitorul nu trebuie doar prevăzut, ci, mai ales, pregătit.
Vitalitatea unui organism social este exprimată de dezvoltarea sa, de expansiunea și de viteza sa de înaintare. Se pot face o mie de alte considerații, dar acest criteriu rămâne fundamental. Din rădăcina dezvoltării economice se înalță totul, inclusiv libertatea. Fără baza solidă a dezvoltării, libertatea decade sau se degradează. De aceea, dezvoltarea trebuie să fie o valoare conducătoare a oricărei societăți. Nu doar pentru că dezvoltarea sau pașii făcuți în această direcție influențează toate celelalte componente ale vieții noastre, ci și pentru că ne arată metabolismul firesc sau dereglat al unei societăți, potențialul de care dispune la un moment dat. Dezvoltarea reprezintă adevăratul barometru al vitalității unui popor și al unei organizări statale. Așa cum ea ne vorbește despre disponibilitatea comunității naționale respective de a-și asuma costurile asociate dezvoltării și pregătirii inteligente a viitorului.