“De când îi crescuse un mic cireş pe umărul stâng, viaţa lui se întorsese cu susul în jos. Puţinii prieteni pe care îi avea erau de negăsit, colegii de redacţie îi adresau cuvinte cu zgârcenie, iar vecinii îl ocoleau. Ba uneori îi aruncau câte o privire piezișă şi îşi dădeau ochii peste cap. Copăcelul era mic, cam cât degetul lui arătător şi trebuia udat o dată la trei zile, altfel îl durea. Făcea nişte cireşe minuscule, ca nişte pistrui. Nu înţelegea de unde atitudinea asta ostilă faţă de el, că doar nu era cu nimic mai prejos decât ceilalţi. Era pur şi simplu „mai mult”.”