Eyes wide open discussion

28 views
Buddy Reads > Buddy read noiembrie - No longer human

Comments Showing 1-11 of 11 (11 new)    post a comment »
dateUp arrow    newest »

message 1: by Ghilimei (last edited Nov 03, 2013 07:33AM) (new)

Ghilimei | 149 comments Mod
Pentru că a fost a doua cea mai votată carte pentru luna noiembrie, m-am gândit să inițiez un buddy read pentru ea. Sunt 4 persoane în grup care vor s-o citească luna asta, numai bine pentru un buddy read :) (sper să și reușim). Nu uitați să împărtășiți și cu ceilalți experiența acestei lecturi!


message 2: by Marius (new)

Marius Drăgoi | 24 comments ok, eu vreau s-o citesc luna asta numai s-o găsesc și să-mi fac ceva timp liber. aveți idee de unde o pot cumpăra în bucurești? (e ok și în engleză)


message 3: by Ghilimei (new)

Ghilimei | 149 comments Mod
Marius, din ce-mi dau eu seama cartea asta nu se găsește în România în format fizic în nicio limbă. Rămâne numai opțiunea cărții electronice sau a comenzii de pe Amazon. Eu o am în format pdf dacă te ajută cu ceva. Are 175 de pagini.


message 4: by Marius (new)

Marius Drăgoi | 24 comments merci, am găsit-o tot pdf


message 5: by Xandra (new)

Xandra (xandragr) | 49 comments Ma bucur ca citim si cartea asta. O sa ma apuc de ea saptamana viitoare.


message 6: by Ghilimei (new)

Ghilimei | 149 comments Mod
A mai terminat-o cineva? :)


message 7: by Xandra (new)

Xandra (xandragr) | 49 comments Am citit in dimineata asta 3 capitole, adica ~ jumatate din carte. E o lectura rapida si pana acum imi place. De ce numai 2 stele, Ghilimei?


message 8: by Ghilimei (new)

Ghilimei | 149 comments Mod
Xandra wrote: "De ce numai 2 stele, Ghilimei?"

Pentru că în afară de niște vagi și îndepărtate amintiri pe care mi le-a răscolit, nu mi-a provocat nicio reacție, ceea ce mi se întâmplă destul de rar când citesc. Aș putea să interpretez asta drept arta autorului de a relata cu nihilism și detașare în același timp, de a intra „în pielea„ personajului narator... dar nu știu. Poate e traducerea de vină, chiar nu-mi dau seama. Aștept s-o termini ca să-mi spui și tu părerea ta, poate discuția va scoate lucruri interesante la lumină :)


message 9: by Xandra (new)

Xandra (xandragr) | 49 comments Nu stiu ce spune asta despre mine, dar cartea mi s-a parut excelenta. E foarte bine scrisa (traducerea lui Donald Keene pe care am citit-o eu) si captureaza perfect o stare, aceea de detasare completa de umanitate, fara a parea in niciun moment fortata sau exagerata.

Adesea cand cunosc oameni noi ma intreb ce se ascunde dupa imaginea pe care o afiseaza, cate din gesturile lor sunt spontane, cat din ce vorbesc e atent gandit dinainte. Pentru ca observ in toti cei apropiati mie o diferenta, mai mult sau mai putin evidenta, intre ei-cei-reali si omul pe care il joaca in situatii sociale. Rar intalnesc persoane care sa nu-si teatralizeze existenta intr-o oarecare masura pentru a fi pe plac celor din jur si a face, pana la urma, fata vietii.

De aceea mi-a placut privilegiul asta al cititorului de a privi dincolo de Yozo histrionul care ii amuza pe toti cu bufoneriile lui si a intelege ca uneori diferentele dintre aparente si adevaratul eu sunt imense, epuizante si infioratoare.


message 10: by Ghilimei (new)

Ghilimei | 149 comments Mod
Xandra, în niciun caz nu spune ceva rău :) Faptul că nu am rezonat eu cu ea nu înseamnă nimic. Recunosc că nu știu exact ce să cred despre cartea asta, de ce nu am rezonat cu ea. Pe de-o parte probabil că exact asta și-a propus - Yozo nu este un personaj cu care să poți empatiza ușor, pe care să-l poți înțelege ușor, și deci poate chiar asta a vrut Dazai - ca cititorul să nu rezoneze cu Yozo, ci doar să se simtă cel puțin la fel de neconfortabil în universul lecturii ca și Yozo în universul lui. Pe de altă parte... de fapt nu știu... o să mă mai gândesc la asta și poate revin.


message 11: by Xandra (new)

Xandra (xandragr) | 49 comments N-am idee ce si-o fi propus Dazai, daca a vrut sau nu sa empatizam cu personajul lui, daca cerea mila si lacrimi, un semn aprobator sau dezaprobator din cap sau daca voia sa induca cititorilor un sentiment de neapartenenta in lumea lui Yozo similar cu cel pe care Yozo il simte fata de propria viata. Pentru mine nici nu prea conteaza ce a vrut sa spuna, important e ce a reusit sa-mi transmita cartea in sine. Iar chestia cu empatia nu-i obligatorie pentru o lectura reusita. Probabil nu multi empatizeaza cu Bateman din American Psycho, desi multi iubesc cartea. Cam asa si aici. Nu stiu cati empatiteaza cu ruperea de umanitate a lui Yozo, dar acest personaj te face sa reflectezi asupra unor aspecte nu totalmente straine precum teatralizarea asta a vietii, compromisurile pe care le facem si conformarea la normele sociale pentru a fi acceptati si a nu devia prea mult de la ceea ce e considerat normal.


back to top