Cărucioare pline cu tăvi. Farfurii. Cuțite, linguri și furculițe. Resturi de mâncare! Întâi golești resturile în niște containere mari de plastic, apoi arunci farfuriile într-o cuvă de inox. Cuva este plină tot timpul cu apă fierbinte și cu șampon de vase. Spuma se ridică și stropește totul în jur, podeaua de mozaic, faianța… Ești mereu ud, stropit din cap până în picioare cu spumă și cu zoaie fierbinți. Sub picioarele tale clipocea tot timpul o baltă alunecoasă. Dacă n-ar exista grătarul din lemn, probabil că ți-ai rupe un os chiar din prima zi.
O șapcă pe cap, un maieu veșnic transpirat și o pereche de pantaloni scurți. Halat din plastic și mănuși de cauciuc. Nu ai nevoie de mai mult, atunci când ești „omul din spate”! Ești una dintre rotițele nevăzute care ajuta mecanismul restaurantului să funcționeze. N-ai habar ce se-ntâmpla acolo, în față, în sala de mese, dar nici nu-i nevoie. Tot ceea ce trebuia să știi e chiar aici, sub nasul tău, în chiuvetă. Ventilatorul mic, amplasat aproape de tavan se învârte la nesfârșit, dar nu reușește să evacueze aburul puturos care se ridică din spălătorie.
Din cuva cu spumă fierbinte farfurile trebuie culese repede și aruncate în cea de-a doua, care arată ca o chiuvetă din inox foarte adâncă. Ceea ce faci tu aici nu aduce nici pe departe cu spălatul vaselor de acasă, din bucătăria ta. Bateria din mijloc are un furtun lung ridicat mereu în sus, ca un bici. Un arc metalic îl ține așa! La capătul furtunului exista o duză asemănătoare celei de la duș, dar apa fierbinte care țâșnește de acolo are atâta presiune încât poți să-ți speli liniștit mașina cu ea. Însă tu nu speli mașini, ci mii de farfurii și tacâmuri.
Din cuva numărul doi, vasele ajung în niște suporturi de plastic. Le aranjezi repede și le împingi mai departe, în mașina cu jeturi de apă. Ies pe cealaltă parte curățate și sclipind, strălucind vesel în lumina neoanelor, apoi se mișcă pe banda rulantă care le transporta dincolo de perete printr-un orificiu pătrat. De acolo le ia altcineva. Nu mai este treaba ta, nici măcar nu vrei să știi ce se află dincolo de perete! Pe tine te interesează doar zecile de farfurii cu resturi care sosesc mereu. Va trebuie să le sortezi iarăși, să golești repede în coș tot ce n-au mâncat clienții ăia umflați și munca ta o ia de la început.
Pare simplu! Uneori, chiar este! Tot secretul este viteza și ritmul, ele sunt cheia! Te hipnotizează încetul cu încetul și te ajută să te miști scurt și precis. Lumea ta este înghesuită în cele două cuve și tot ce se află în spate nu există! Nu mai gândi! Mișcă-te! Spală, ridică, așază, împinge…
Resturi de mâncare!
Întâi golești resturile în niște containere mari de plastic, apoi arunci farfuriile într-o cuvă de inox. Cuva este plină tot timpul cu apă fierbinte și cu șampon de vase. Spuma se ridică și stropește totul în jur, podeaua de mozaic, faianța…
Ești mereu ud, stropit din cap până în picioare cu spumă și cu zoaie fierbinți. Sub picioarele tale clipocea tot timpul o baltă alunecoasă. Dacă n-ar exista grătarul din lemn, probabil că ți-ai rupe un os chiar din prima zi.
O șapcă pe cap, un maieu veșnic transpirat și o pereche de pantaloni scurți. Halat din plastic și mănuși de cauciuc. Nu ai nevoie de mai mult, atunci când ești „omul din spate”!
Ești una dintre rotițele nevăzute care ajuta mecanismul restaurantului să funcționeze. N-ai habar ce se-ntâmpla acolo, în față, în sala de mese, dar nici nu-i nevoie. Tot ceea ce trebuia să știi e chiar aici, sub nasul tău, în chiuvetă. Ventilatorul mic, amplasat aproape de tavan se învârte la nesfârșit, dar nu reușește să evacueze aburul puturos care se ridică din spălătorie.
Din cuva cu spumă fierbinte farfurile trebuie culese repede și aruncate în cea de-a doua, care arată ca o chiuvetă din inox foarte adâncă. Ceea ce faci tu aici nu aduce nici pe departe cu spălatul vaselor de acasă, din bucătăria ta.
Bateria din mijloc are un furtun lung ridicat mereu în sus, ca un bici. Un arc metalic îl ține așa! La capătul furtunului exista o duză asemănătoare celei de la duș, dar apa fierbinte care țâșnește de acolo are atâta presiune încât poți să-ți speli liniștit mașina cu ea.
Însă tu nu speli mașini, ci mii de farfurii și tacâmuri.
Din cuva numărul doi, vasele ajung în niște suporturi de plastic. Le aranjezi repede și le împingi mai departe, în mașina cu jeturi de apă. Ies pe cealaltă parte curățate și sclipind, strălucind vesel în lumina neoanelor, apoi se mișcă pe banda rulantă care le transporta dincolo de perete printr-un orificiu pătrat.
De acolo le ia altcineva. Nu mai este treaba ta, nici măcar nu vrei să știi ce se află dincolo de perete! Pe tine te interesează doar zecile de farfurii cu resturi care sosesc mereu.
Va trebuie să le sortezi iarăși, să golești repede în coș tot ce n-au mâncat clienții ăia umflați și munca ta o ia de la început.
Pare simplu!
Uneori, chiar este! Tot secretul este viteza și ritmul, ele sunt cheia! Te hipnotizează încetul cu încetul și te ajută să te miști scurt și precis. Lumea ta este înghesuită în cele două cuve și tot ce se află în spate nu există! Nu mai gândi! Mișcă-te! Spală, ridică, așază, împinge…
Citește până la capăt