Goodreads România discussion

Ca urmare a votului vostru cartea lunii decembrie 2023 este Viața pe un peron de Octavian Paler.

Un barbat si o femeie se intilnesc pe peronul unei gari pustii. El este profesor si a fugit din orasul in care locuia, terorizat de imblinzitorii de cobre. Ea se numeste Eleonora si si-a parasit la rindul ei orasul de teama dresorilor de ciini. Gara in care cei doi asteapta pare rupta de lume: ceasul nu functioneaza, iar pe un panou sint notate orele sosirilor si plecarilor, insa nu si destinatiile trenurilor. In apropiere nu se afla decit o mlastina, iar dincolo de ea – desertul. Profesorul si Eleonora sint convinsi ca pot incepe aici o viata noua, pina in ziua cind din pustiu isi fac aparitia imblinzitorii de cobre, dind tircoale refugiului lor.

Ba ce oameni :(

... mai vino iar in gara noastra mica!

Eu am trecut binișor de jumătatea cărții, și în ochii mei cel puțin o parte din parabolele inventate de Paler sunt atât de transparente (de exemplu o societate pe care îmblânzitorii de fiare ajung să o controleze în primul rând psihologic) încât mi-e greu să înțeleg cenzorii care au acceptat să publice romanul în vremea comunismului. Și comparând-o de exemplu cu câștigătoarea Booker Prize în 2023, o altă carte despre cum o societate poate fi terorizată și despre tranziția de la libertate la dictatură, Viața pe un peron mi se pare la un cu totul alt nivel. Poate diferența dintre imaginat și trăit?

Înțeleg și recomandarea profesorului de filosofie, este o carte care pune niște întrebări profunde, despre alegeri, despre lașitate, despre conformism, despre singurătate, despre nevoia de a iubi etc. E un roman care pune mai multe întrebări decât oferă răspunsuri, acestea din urmă rămân la latitudinea cititorului. Și chiar dacă o face prin metafore și parabole, nu e un text ezoteric și abstract, dimpotrivă, rămâne în permanență accesibil și foarte vizual. Chiar mă gândeam că în mâinile unui regizor priceput, cartea ar merita ecranizată...

Ce surpriză minunată! Un dialog între cele două stări umane care coexistă în noi, șobolanul și sfântul. Sunt surprinsă de cât de mult mi-a plăcut și cât de ușor a fost să fiu acaparată în întregime, în ciuda subiectului care părea să promită o lectură relativ anostă

De acord că are mult potențial scenografic. Mi-am imaginat de multe ori, în timp ce citeam, că mă aflu la o piesă de teatru. Un glas puternic, poate chiar un one man show, ar fi superb: ‘Poate că ați înțeles, în sfârșit, din asta cine sunt, domnilor. Ați observat că de când am început să vorbesc nu fac decât să repet ‘eu, eu, eu’? V-am spus ceva până acum în afară de gândurile mele, de amintirile mele? Nu, și nici să nu vă așteptați să o fac.’