Goodreads România discussion

La mulți ani de Ziua Copiilor, căci tinerețea e mai ales o stare de spirit, indiferent de vârsta notată în buletin.

Iar cartea votată de grup să fie citită în luna iunie, Strada Sardinelor a lui John Steinbeck, cu personajele ei boeme și pitorești, sper să ne amintească un pic de copilărie și de un fel de viață mai liber și mai puțin complicat.

Citez dintr-o recenzie:

"Strada Sardinelor localizează acțiunea într-un mic orășel din America, în care nu se întâmplă nimic spectaculos. Personajul central pare a fi Doc, intelectualul comunității, un singuratic pasionat de cercetarea caracatițelor și a altor vietăți marine. Dar ar fi greșit să zic că romanul este despre Doc, pentru că el e doar o piesă (mai colorată ce-i drept) dintr-un mare puzzle. Strada Sardinelor e în primul rând despre comunitate, despre relațiile care se formează între oameni, despre cum își inflențează unii altora destinele.

Romanul e o lectură lentă și liniștită, care trebuie savurată pentru culoarea și stilul scrierii. Citindu-l pe Steinbeck, nu trebuie să te aștepți la adrenalină sau la răsturnări neprevăzute de situație. În schimb, te vei delecta cu dialoguri savuroase, cu vorbe de duh și cu un umor fin și inteligent."

Ca întotdeauna, vă invit să vă notați aici impresiile despre carte.

PS Cum Strada Sardinelor e un roman destul de scurt eu personal o să îl citesc "la pachet" și cu Joia dulce, o continuare cu aceleași personaje și cu acțiunea la câțiva ani distanță.

pentru cinefili, e probabil bine de mentionat ca ecranizarea din 1982 cu Nick Nolte si Debra Winger e destul de reusita si nostima.

Mi-l imaginez pe John Steinbeck ca pe un cronicar explorând America cu un caiet de notițe și un creion în mână, plin de curiozitate și încercând să înțeleagă, mai degrabă decât să picteze ceea ce vede în culorile propriilor motivații sau prejudecăți.

Iar două dintre subiectele care par să îl fi interesat mai mult și mai mult sunt pe de o parte mecanismele mercantil-capitaliste (uneori dramatice, dar în cazul de față, la nivel aproape microscopic, mai degrabă comice), iar pe de altă parte oamenii, caracterele care devin, surprinse în esența lor, descrise cu umor, sensibilitate și talent, memorabile.

Strada Sardinelor e un colț mărunt și oarecum izolat al unui orășel nici el nu foarte bogat, care oscilează între forfota făbricuțelor de conserve de sardine în zilele în care vasele de pescuit își aduc încărcătura, și o liniște apăsătoare în rest, cel puțin la prima vedere. Dar dacă te oprești un pic mai mult și ești curios, așa cum e Steinbeck, strada prinde viață, mai ales după căderea nopții, și descoperi, pe rând, un șir de personaje pitorești care dau culoare locului. De la băcanul chinez, care se pare că are absolut orice de vânzare, nu doar mâncare și alcool, dar orice altceva de la haine și ustensile la decorațiuni și artificii, la bordelul care trebuie să se închidă anual două săptămâni sau trei la presiunea cucoanelor din oraș, până când primarul și celelalte oficialități reușesc să le aducă la sentimente mai bune, la Doc, un pasionat de biologia maritimă, care își câștigă existența livrând laboratoarelor și universităților din toată țara caracatițe, crabi, steluțe de mare, broaște și pești, dar mai ales la grupul de buni prieteni pierde-vară care s-au pripășit prin zonă.

Și tocmai acești pierde-vară fără multe griji, dar nici noroc, plini de bune intenții dar fără suficient simț practic pentru a le duce la bun sfârșit, făcând totul să evite pe cât posibil și munca și obligațiile, dar în același timp loiali, petrecăreți și amuzanți, sunt (împreună) personajul principal al acestui roman. Cât despre Doc, deși acesta e inspirat de un bun prieten de o viață al lui Steinbeck, mi s-a părut că devine mai degrabă un alter-ego al autorului (el însuși pasionat de biologia maritimă), membru al comunității, dar cumva în afara ei, acceptat și prețuit, dar diferit.