Goodreads România discussion

În ianuarie 1955, Camus a spus: „Eu am rezumat Străinul cu mult timp în urmă, printr-o remarcă pe care o admit ca extrem de paradoxală: În societatea noastră orice om care nu plânge la înmormântarea mamei sale riscă să fie condamnat la moarte. Am vrut doar să spun că eroul cărții mele este condamnat pentru că el nu joacă acest joc.”

Romanul face parte din „ciclul absurdului”, o trilogie compusă din romanul Străinul, eseul Mitul lui Sisif și piesa de teatru Caligula, constituind fundamentul filosofiei camusiene: absurdul și sentimentul tragic al vieții. Înlănțuirea evenimentelor este dictată de hazard, independent și fără voia omului.

V-am făcut curioși? În cazul ăsta vă invit să citiți cu noi cartea pe grup. Nu uitați să dați un semn când o începeți și vă aștept aici impresiile de parcurs și de la final.

am terminat-o, in sfirsit.
Pentru o carte atit de scurta, nu ar fi trebuit sa am nevoie de doua saptamini, dar sa fiu sincer mi-au placut ideile dar m-a enervat foarte tare Meursault ca narator. Inteleg cit de importanta este discutia la temele provocative lansate de Camus, dar de cite ori tipul exclama "It's not important! I don't care!" inchideam cartea si ma apucam de altceva de citit.

Poate ca am asteptat prea mult sa scriu aici, in ideea ca lumea va citi cartea si va putea intelege. Sper ca nu am ajuns prea tarziu si chiar daca nimeni nu va vedea mica mea analiza (caci nu o pot numi recenzie) macar va ramane marturie , pe acest forum, pentru mine, ca am spus ceva (cuiva sau eventual nimanui) despre o carte care are un loc special in biblioteca mea- "Strainul" de Albert Camus.
Nu sunt vreun critic literar si este foarte posibil ca multe din remarcile mele sa fie eronate, in incercarea de a citi printre randuri si de a da o semnificatie aparte anumitor citate si intamplari. Sunt un banal cititor.
Asadar, o sa trec peste niste aspecte care par esentiale, dar la care voi reveni ulterior si aici ma refer la mama lui Mersault si la azilul de batrani. In primele pagini cititorul se obisnuieste cu modul in care isi traieste Mersault viata, care nu pare sa fie atins decat de lucruri concrete si nu neaparat de sentimente si emotii ale altor oameni si aici ma refer la amanta lui, Marie. El pare ca se bazeaza mai degraba pe simturile sale principale adica vaz, auz, miros si asa mai departe, ceea ce mi se pare ca, intr-un fel, il dezumanizeaza, facandu-l sa para un animal. Ni se povesteste ce a mancat la pranz sau de dimineata si ne este prezentata activitatea sa preferata - privitul pe geam: "Am stat mult timp privind cerul".
"M-am gandit ca mai trecuse o duminica, ca mama fusese ingropata, ca aveam sa ma duc din nou la munca si ca, una peste alta, nimic nu se schimbase"
Nu voi vorbi prea mult despre celelalte personaje, Salamano si cainele sau, Raymond, pentru ca m-as lungi aiurea. Aici vreau sa vorbesc despre Mersault in principal si despre procesul sau, deci hai sa trecem in partea a doua a cartii.
Este clar ca In primele zile ale arestarii sale, Mersault nu isi constientizeaza fapta. Pentru el impuscarea arabului a fost ceva trivial, in acel moment Mersault fiind mai bulversat de caldura insuportabila a soarelui. Intr-un fel, soarele alaturi de complicii sai, lumina si caldura, au fost cei care au savarsit de fapt crima. Mersault este doar un vector, ceva nesemnificativ, la fel cum vom vedea in restul cartii.
"N-am mai vazut nicicand un suflet atat de sterp ca al dumitale. Criminalii adusi in fata mea au plans intotdeauna vazand aceasta intruchipare a durerii. A fost cat pe ce sa-i raspund ca asta se intamplase tocmai pentru ca erau criminali. Insa m-am gandit ca si eu eram de aceeasi teapa. Si nu ma puteam obisnui cu gandul asta". Interactiunea lui Mersault cu judecatorul ne arata inca o data indiferenta cu care priveste acesta crima. Judecatorul incearca sa afle de ce l-a omorat Mersault pe arab sau de ce i-a impuscat trupul fara viata. Mersault nu poate raspunde la aceste intrebari, iar judecatorul ajunge sa fie complet descumpanit de raspunsurile sale si de atitudinea sa asupra lui Dumnezeu. Indiferenta de care da dovada ii tulbura credinta si ii clatina judecatorului principiile dupa care isi traieste viata. Ca un flagel, lipsa de menire sau interes a lui Mersault ajunge si la acesta. Ajunge de fapt, la oricine, tocmai de aceea societatea isi doreste sa-l elimine; nu pentru ca a omorat un arab, care de altfel, nici nu este mentionat in timpul procesului, rudele si prietenii sai, aparent, neparticipand la acesta( nici nu ar fi avut de ce, caci procesul uciderii arabului se transforma in procesul "uciderii" mamei lui Mersault). Asupra oamenilor precum judecatorul, Mersault are o putere incredibila, halucinanta.
Iar aici vreau sa fac o paralela intre o alta carte citita de mine, "Sapiens" de Yuval Noah Harari. Acesta vorbeste foarte mult despre "ordinea imaginara" in care traiesc oamenii in sociteate, care este cladita pe lucruri si aspecte care nu au importanta decat pentru noi "Sapiens"- banii, religia, brandurile produselor care ne inconjoara. Fara aceasta "ordine imaginara" suntem niste simple animale. Iar Mersault spulbera, prin insusi existenta sa aceasta ordine; demonstrandu-le tuturor cat de mici sunt ei in comparatie cu Universul si cerul si soarele si caldura si serile linsitite de vara pe care Mersault le savureaza din plin, in toata inocenta lor.
Pe parcursul procesului Mersault intelege ca este vinovat. In ochii tuturor- ai jurnalistilor, ai procurorului si ai avocatului sau el este vinovat ca nu isi regreta mama. Incearca de multe ori sa spuna ceva, dar realizeaza ca nu are ce. Devine o marioneta in jocul abject al justitiei, in dezbaterea dintre procuror si avocat. In final, toata lumea il uraste, in ciuda marturiilor lui Marie, Raymond si Salamano care incearca pe cat posibil sa-l ajute, ei nestiind de fapt cat de futil este totul. Soarta lui era deja pecetluita.
Socieatea il gaseste, in acest proces vinovat, pe Mersault. Eu totusi cred ca adevaratii vinovati sunt ceilalti: procurorul, judecatorul, avocatul, jurnalistul, poporul francez. Asta pentru ca, in a doua parte a cartii, niciun personaj nu mai primeste nume. Adevarul e ca ei sunt de fapt... STRAINUL.
In ultimele pagini ale cartii Mersault ajunge sa fie impacat cu ideea executiei si afirma ca pana si daca ar mai trai 20 de ani ar fi in acelasi loc, adica in micul sau Univers in care e mai liber ca oricand: "Zgomotele campiei urcau pana la mine. Miresme de noapte, de pamant si de sare imi racoreau tamplele. Incantoatoarea pace a acestei veri adormite patrundea in mine ca o maree".
Ultimul fragment vorbeste cat pentru intreaga carte. Mersault se gandeste din nou la mama lui si realizeaza ca ea a murit fericita, in "celula" ei, adica azilul de batrani:" Atat de aproape de moarte, mama trebuie sa se fi simtit eliberata si pregatita sa traiasca iar totul de la inceput. Nimeni, nimeni n-avea dreptul s-o planga". Cei doi sunt foarte asemanatori, traindu-si ultimele clipe captivi intr-o celula, intr-un azil, iar in cele din urma ajung sa fie eliberati de catre moarte sau mai bine zis de constientizarea iminentei sale. In cele din urma, sunt fericiti; intr-un mod pe care ceilalti nu il vor intelege niciodata.
O sa inchei aici acest eseu. Stiu ca am omis multe aspecte, dar poate ca e mai bine asa- ca sa nu ucidem taina acestei frumoase carti. Sa ne reamintim de ea si sa o citim din nou peste mai mult timp lasandu-i pe Mersault si pe Camus, sa ne uimeasca din nou.
"Si eu, la randul meu, m-am simtit gata sa traiesc iar totul de la inceput"...

nu vad de ce simti nevoia sa te scuzi, Matei. Comentariile tale sint pertinente si bine argumentate, mult mai aproape probabil de intentiile autorului decit reactia mea pur personala. Sper sa scriu si eu ceva mai serios dspre carte eventual, dar am decis sa stept o saptamina sau doua sa vad ce ramine in memorie dupa dezamagirea initiala.

Ca o nota separata, anul trecut am citit un roman care mi-a placut mult mai mult si pe care multa lume il compara cu Strainul. E vorba de Georges Simenon si de Zăpada era murdară, un caz aproape asemanator al unui tinar care comite o crima si isi analizeaza propria existenta in celula inchisorii.