Gáspár György > Quotes

“Îmi amintesc de nenumărate relații de prietenie și legături profesionale care s-au încheiat sau au expirat deoarece de grija și atenția celorlalți (prieteni sau colegi) beneficiam doar atâta vreme cât îmi asumam rolul de băiat cuminte. Imediat ce deveneam puțin mai autentic, toate aceste privilegii se evaporau, fiind acuzat de lipsă de loialitate și nesimțire. Asemenea relații nu au cum să supraviețuiască alături de omul care vrea să-și cultive autenticitatea și curajul, deoarece sunt construite doar pe falsitate și se bazează pe piloanele firave ale dăruirii condiționate. Te apreciez și valorizez pentru că am nevoie de tine, iar dacă nu-mi mai îndeplinești nevoile secrete ești rău, viclean și nerecunoscător. Mi-a fost tare greu să scriu povestea de final a acestor relații, însă am ajuns la concluzia că nu am altă soluție: renunț la mine sau la celălalt. Dar, din fericire, pe atunci deja știam ca sunt cea mai importantă persoană din viața mea.”
― Gáspár György, Copilul invizibil

“Uneori, copiii se pot simți respnsabili față de așteptările părinților chiar și atunci când aceștia nu le cer , în mod explicit și clar, ceva anume. Atunci când adulții semnificativi sunt deprimați o perioadă mai lungă de timp, dependenți de diferite substanțe sau nu sunt cu adevărat prezenți, din diferite motive, copiii pot interpreta acest gen de situații ca pe o nevoie a adultului de ajutor, și, mânați de loialitatea invizibilă pe care o manifestă față de cei care le-au dat viață, încep să preia din responsabilități fără să mai aștepte, în schimb, să primească iubirea părintească. Deseori am fost prins și eu în acest mecanism relațional în care, preocupați de propriile dureri psihologice, părinții îmi ofereau atenție doar atunci când deveneam o sursă de suport emoțional și ajutor practic; mai concret, atunci când adoptam comportamente care nu erau potrivite pentru vârsta mea, fenomen care în cărțile de terapia familiei este cunoscut ca parentificare. În timp, am învățat că pot să contribui la schimbarea stării emoționale a părinților mei, dar și a altor adulți din jur și că atunci sunt șanse mai mari să fie liniște în familie și poate - poate voi căpăta și eu puțină alinare emoțională. Însă cel mai dureros mesaj distorsionat pe care l-am dobândit a fost că eu pot fi acceptat doar dacă mă abțin de la a cere, dacă renunț la nevoile mele și mă străduiesc să țin cont de ale celor din jur. La maturitate, am ajuns să caut plăcerea în relații complicate, fiind atras de adulții care erau în căutarea unui colac de salvare. Și culmea sau nu, ajunsesem să mă simt bine în aceste diade unilaterale, în care mă dedicam trup și suflet pentru ca celorlalți să le fie bine. Nu este vorba doar despre conexiunile sentimentale, același obicei îl manifestam și în relațiile de prietenie și cele profesionale. Convingerea bazală fiind aceea că, dacă sunt perfect, mai devreme sau mai târziu, voi ajunge să primesc și eu ceva. Trăind astfel după principiul - Nu te accepta pentru ceea ce ești, deoarece nu ești suficient, tu trebuie să fii ceea ce cred alții că ești. Iar aceasta este o variantă a dependenței de nefericire.”
― Gáspár György, Revoluția iubirii

“Aruncând doar o scurtă privire conștientă asupra trecutului, acum pot să văd și să recunosc cum adesea îmi acuzam partenerele pentru lipsa de implicare și disponibilitate, dar, pe bune vorbind, eu îmi alegeam din start femei indisponibile, aflate la distanță sau blocate în alte relații. Ani la rând am repetat acest tipar care îmi reducea anxietatea de intimitate și care mă făcea să cred că eu îmi doresc o relație, dar nu-mi iese. Adevărul este că îmi era atât de teamă să nu repet tiparul de relaționare al părinților mei și al multor alți adulți din copilăria mea, încât eram panicat la gândul unui trai în doi, de rutina pe care o implică o viață de familie. Iar la sfârșitul zilei, tot eu, sau mai bine zis egoul meu, era cel care se plângea că este singur, că nu merit să fiu singur. Până când, într-o după-amiază de duminică, în care, sedus și prins în pânza autovictimizării și a lipsei de recunoaștere, am avut un moment de luciditate în care mi-am auzit vocea din interior care-mi spunea: "Ești singur pentru că așa vrei, este alegerea ta".”
― Gáspár György, Revoluția iubirii

“Astfel, cea mai mare responsabilitate a îngrijitorului nu este aceea de a-i garanta copilului reușita și succesul în viață, forțându-l să pășească pe exact același drum ca el. Ci de a-l asigura că, indiferent de situație, părintele biologic sau spiritual va fi disponibil pentru a-l susține în rezolvarea dificultăților și provocărilor, oricât ar dura. Această atitudine facilitează cultivarea sentimentului de siguranță relațională și îndepărtează fricile de abandon sau respingere în caz de nevoie și urgențe emoționale. Însă pentru a oferi o astfel de susținere parentală, părintele are de trecut printr-un serios travaliu psihologic, de asumare a poveștii lui de viață și de integrare a luminilor și umbrelor personale.”
― Gáspár György, Copilul invizibil

“Să îndrăznim să ne uităm la copilul interior, așa cum părinții noștri nu au știut sau nu au putut să o facă - într-o manieră ghidată de curiozitate, compasiune și acceptare umană necondiționată. Iar dacă credeți că acesta este cel mai stupid și banal mesaj din lume, așa cum consideră majoritatea adulților inconștienți și cum am crezut și eu mulți ani de zile, este esențial să știți că iubirea autentică și prețuirea de sine sunt dovezi supreme de curaj, într-o lume în care nu știm prea bine să facem diferența între auto-suficiență și auto-compasiune. În condițiile în care, ca adulți, încă din copilărie, suntem însetați după apreciere, validare și mai ales atenție... multă, multă, multă atenție.”
― Gáspár György, Copilul invizibil

“Ulterior, în calitate de psihoterapeut, am descoperit că mulți oameni s-au aflat în situații asemănătoare. Lumea noastră relațională adăpostea sentimente extrem de intense și unele nespus de dureroase, pe care abia mai târziu am avut posibilitatea de a le explora. Adulții ca noi adesea au impresia că sunt diferiți de ceilalți - suntem fie prea lași, fie prea inteligenți, fie prea perseverenți, fie lipsiți de charismă. Din exterior ne vezi ca fiind independenți, însă în interiorul nostru zace un ocean de singurătate și riscul față de o serie de dependențe este uriaș (dependența de jocurile de noroc, de pornografie, de adrenalină etc.). Este important de știut - pentru părinții de adolescenți, în special - că orice dependență apare datorită unui sentiment intens de deconectare, o izolare relațională care inconștient încurajează conectarea la „ceva ce nu este uman”. Acest fenomen ne arată încă o dată cât de mare este nevoia umană de relaționare și cum se denaturează psihologia noastră când conectarea este blocată.”
― Gáspár György, Copilul invizibil

“Părintele conștient înțelege că autenticitatea, creativitatea, stima de sine, relaxarea, forța, intuiția, apartenența, recunoștința și speranța sunt, potrivit investigațiilor clinice, caracteristicile ce definesc o viață trăită din toată inima. Bazele acestor trăsături se pun în primele două decenii de viață. Iar perfecționismul, intransigența, neajutorarea, epuizarea, autosuficiența și critica sunt principalele obstacole în calea unei interdependențe sănătoase.”
― Gáspár György, Copilul invizibil

“La vârsta adultă, ajungem să resimțim numeroase emoții negative atunci când interacționăm la nivel relațional, și supărarea este sentimentul cheie care frecvent duce la verbalizarea unor lucruri ce mai târziu sunt regretate. Adultul cu atașament anxios neagă vehement nevoile copilului interior, deoarece este puternic rușinat de existența acestuia. Ajungând astfel să se nege și pe sine, exprimă la nivel relațional o atenție crescută față de starea de bine a celorlalți și o ignorare a confortului personal.”
― Gáspár György, Copilul invizibil

“Mintea noastră are nevoie să fie hrănită, așa cum și trupul nostru își revendică această nevoie, iar lectura este hrana minții. Stimularea mentală, reducerea stresului, dobândirea de noi cunoștințe, extinderea vocabularului, îmbunătățirea memoriei, creșterea capacității de concentrare și liniștea sufletească sunt doar câteva dintre beneficiile resimțite de adulți în urma lecturii sistematice.”
― Gáspár György, Copilul invizibil

“Cititul îl văd ca pe un dialog sufletesc extrem de personal, un proces de comunicare prin care mintea noastră (de adult sau copil) are posibilitatea de a întâlni și apoi a rumega idei, strategii și soluții la care noi singuri nu ne-am fi gândit. Chiar dacă în majoritatea timpului nu suntem conștienți de prezența acestor informații, puterea momentului prezent poate accesa din memoria noastră de lungă durată o informație citită, în baza căreia poate opera astfel încât să găsim variate răspunsuri comportamentale. Astfel, dacă vrem să ne îmbogățim repertoriul comportamental și suntem conștienți de necesitatea unor modele care să ne întregească existența, parcurgerea căților de dezvoltare personală, dar și a celor de beletristică sau știință, înseamnă mai mult decât o alegere înțeleaptă pentru o minte lucidă și o viață trăită din toată inima.”
― Gáspár György, Copilul invizibil

“Merită reținut din această situație de viață că prima poveste automată pe care mintea o scrie s-ar putea să conțină prea puține date reale, informații din prezent, și să ne înșelăm amarnic atunci când sărim la concluzii pripite. Însă acesta este un proces mental obișnuit, nu înseamnă că suntem defecți sau că „am luat-o razna”. Esențial este să fim conștienți de acest fenomen și să îndrăznim a rescrie povestea, cu fiecare informație nouă la care avem acces.”
― Gáspár György, Copilul invizibil