Céline (scriitorul, nu cântăreața) lipit aici de mine peste Fragonard, râdea de orice pompozitate în mediile artistice, pe care le credea dominate de evrei. Pun (aici pe blog, dar și pe Patreon și Substack) acest capitol la liber, fără paywall. Restul e prea violent, chiar dacă apare și Fragonard. Va fi pitit sub zidul abonaților la Substack și/sau Patreon.

Asta deschide o largă discuție despre literatură, creator și convingeri politice, antisemitism, cenzură, presiunile “woke” și de ce rămâne unul din cei mai mari scriitori (Céline) cenzurat și netradus în totalitate, de parcă n-am fi adulți capabili să ne facem o opinie, mai ales că trăim în ultima democrație reală din Europa de Est (România, adică: comparați cu Ungaria, Serbia sau Bulgaria). 

Lui Céline, antisemitismul său afișat cu talent retoric monstruos i-a dăunat enorm, după ce succesul uriaș al primului său roman («Călătorie la capătul nopții»), îi adusese deja nenumărați dușmani. Cum mulți știu, eu traduc de anul trecut pamfletul antisemit al lui Céline «Bagatele pentru un masacru» (1937)… Vladimir Tismăneanu m-a blocat pe FB anunțând public că și eu sunt antisemit dacă traduc un antisemit (poftim logică, dar dacă traduceam cărțulia de lingvistică a lui Stalin, cum i-a plăcut familiei lui Tismăneanu, ce eram? Sau dacă re-traduc «Negustorul din Veneția» a lui Shakespeare, cu oribilul personaj evreu Shylock, o să ceară interzicerea piesei?

Acestea fiind spuse și mai ales dacă ai ajuns până aici (felicitări), iată un fragment savuros din pamfletul (veninos) al lui Céline: naratorul se duce la un club de discuții despre implicarea artei și esteticii într-o mișcare revoluționară.  

INCIPIT EXEMPLUM INAESTIMABILE (ca adăugare utilă: Céline este cel care a inventat procedeul grafic al celor trei puncte de suspensie pentru a indica un discurs sacadat sau incomple):

Într-o seară, cuprins de griji, am decis să cobor în pivnița „Culturii”, să-mi dau seama un pic, să văd și eu! Ce urmează ei  [evreii] să facă cu artele populare, acești înnoitori sociali, odată ce ne-au „eliberat”…

Nu va fi o glumă, vă pot garanta deja, tot ce trebuie să faceți este să le vedeți fețele, felul în care ei arată „pasiune”… Așa că am coborât la beci, pe rue de Navarin, într-o mică „Sorbona pentru martiri” ceva mai evreiască decât cea mare. Dau poate impresia că bat câmpii, că am „vedenii”, pentru că remarc numai semiți de câte ori ies la plimbare, dar chiar dacă sunt știut ca labagiu! vă asigur că nu mai văzusem niciodată atât de mulți evrei într-un spațiu atât de mic, în acea pivniță a Culturii, strânși, fumând, nu mai văzusem niciodată atât de mulți funcționari, funcționari publici, studenți funcționari, atâtea Legiuni de Onoare, atâția Apostoli înghesuiți într-un subsol, vociferând sub volute, cred că eram singurul arian din acea reuniune fanatică. Nu-mi era prea bine.

Și cât erau de mesianici! Buclați! miopi! răcnitori! Frenetici să atingă mântuirea! căcat! Aveau arta modernă în cur… trebuia să vedeți cum se agitau, cum smuceau bietele scaune! Și repeziți, tropăitori, mai să dărâme tavanul, șobolani blocați într-un fund de cală simțind că vor fi afumați. Așa se zbăteau în acel bârlog, că-mi aminteau de Harlem și de „Divine Father”.

Unul mic și negricios, cu aer de predicator, mi-amintesc bine de el, se înfipsese pe estradă și domina banchetul, răcnea spre potrivnici, încă îi mai văd urechile cât niște ciuperci, mai late decât capul, și picioarele cu labe uriașe, care depășeau marginea scenei, aducea cu Charlot, dar un Charlot sinistru, mesianic și scrâșnitor…

Era vorba despre pictură, ăsta era subiectul controversei… viitorul „social” al picturii… Totul pus pe un plan tragic și chiar răzbunător, vă jur! Nu era nicio glumă acolo… Omul făcea spume la gură … zbătându-se, lăbărțându-se, căuta să convingă, precum un „răstignit” tetanic. „Nu sunteți murali!”, țipa el… „Nu sunteți muraliști! Nu pricepeți absolut nimic! din sensul Revoluțiilor! Deloc murali! Deloc monumentali! Tovarăși!” 

Era supărat mai ales pe un anume Wirbelbaum… Wirbelbaum zăcea într-un nor, pierdut în adâncul fumului, și el într-un vârtej teribil de gesturi…

– Tu, Wirbelbaum, am să-ți spun ceva… știi ce ești, Wirbelbaum?…

– Ia s-aud! pentru numele lui Dumnezeu ! Scuipă!…

– Tu… tu… ești un pictor de „șefalet”…

Și Wirbelbaum ce face?

– Oh! Ah! Ah!… se sufoca auzind asta… începuse să-și scuipe plămânii tușind… Wirbelbaum mârâia, nu-și mai găsea cuvintele… Se țicnise… auzind așa insulte!… Era miop Wirbelbaum, aproape că-i plesneau orbitele, cât se holba căutând adversarul… Nu-şi găsea drumul spre scenă. Răspundea invers​​, către cealaltă parte… Criticul de pe scenă a continuat, îl făcea praf pe acela… Intrase într-o transă mistică…

– Wirbelbaum! tu nu ești muralist! … ești înapoiat! Wirbelbaum! nu ai instinctul „sozial” al Revoluției maselor !… nu prițepi nimic! n-ai să prițepi nimic! Nix! Să-ți spun, Wirbelbaum, ești pictor, tol! în șenul lui Fragoûnard! Fragoûnard! pictor de șefalet! de șefalet! Propagandă picturală! Adefărată propagantă ideoloțică! Wirbelbaum! Nix nu înțelegi! nu înțeleți!… 

Demnitarii culturali evrei prezenți, inclusiv Cassou marele poet, Inspector-Blestemat-al-Terrei (100.000 de franci pe an) se prăvăleau de râs…

Wirbelbaum, fierbând, tremura de furie, prietenii îl învârtiseră, dirijându-l în sensul scenei, dar acum trebuiau să-l oprească, să-l imobilizeze cu forța… Se pierduse cu totul Wirbelbaum… căuta să sară pe planșe… să-l nimicească pe „muralist”…

– Fragoûnard! Fragoûnard! horcăia el mânios… Ah! mincinosul!… Ah! balegă de om!… Nu-și mai găsea insultele… îi veneau numai bolboace… spumă… frânturi…